În ediţia din urmă c-o seară a emisiunii „Românii au talent“, cei aflaţi la masa juriului au avut din nou parte de momente cât se poate de inedite, în ceea ce-i priveşte pe concurenţi. Însă, ceea ce le-a oferit celor aflaţi acasă, în faţa micului ecran, clipe de „suspans“ a fost o replică venită din partea lui Andi Moisescu.
Asta deoarece omul de televiziune a făcut la un moment dat, în ediţia din seara de vineri a emsiunii de la ProTV, o remarcă în ceea ce-o priveşte pe cântăreaţa Andra. Totul s-a întâmplat în clipa în care pe scena talentelor se afla o tânără pe nume Diana Boiachin, în vârstă de 31 de ani, care a venit c-un număr de acrobaţie şi a reuşit să îi cucerească pe cei aflaţi în juriu atât cu talentul ei remarcabil, cât şi cu frumuseţea (AICI ai toate detaliile).
„Vai, cum îi arată corpul aşa, picioarele!“, a exclamat Andra. Imediat a venit şi replica lui Andi Moisescu, care a fost de părere că: „A născut Andra!“. Desigur, prezentatorul TV s-a referit la faptul că artista a rămas mută de uimire în urmă momentului dificil realizat c-o graţie incredibilă.